Andi Popescu

Recapitulare…

April 19th, 2010 | 9 Comments | Posted in Studio

Deci asa… stiu ca n-am scris nimic de mai bine de-o luna dar am motive relativ serioase. Ca sa incep cu inceputul, m-a prins Stefan intr-o seara acu’ niste luni si m-a intrebat daca nu vreau sa facem un studio cu birouri impreuna, un spatiu creativ in care toata lumea lucreaza, creeaza si se simte bine. Nu stiu cat de serios era el in clipa aia, dar cert e ca la un moment dat am luat-o amandoi in serios si ne-am pus pe treaba. Intre timp Stefan gasise o hala de 75m2 si 5.5m inaltime langa Pasmatex, aproape de centru, (“daca zic langa Pasmatex, in centru” se gaseste cineva sa ma corecteze). Hala era intr-o stare deplorabila cand am vazut-o prima data. Arata cam asa:

Erau o gramada de lucruri de facut/reparat si pe masura ce lucram la ea pareau sa apara tot mai multe. Nu ne-am lasat! Luna asta am tot muncit la ea. Am facut curat in fata, erau o gramada de porcarii, birouri, dulapuri, gunoaie, etc., am scos tot din ea, inclusiv neoanele (urmeaza si sprinklerele zilele astea, am vopsit ramele la geamuri, am schimbat sticla cu policarbonat, am pus alte corpuri de iluminat, am frecat un perete de 60m2, am curatat, spalat, vopsit tevile dinauntru si desi stiu ca mai avem o gramada de facut printre care, o toaleta interioara, epoxidica pe jos, de rezolvat cu acoperisul, de vopsit un perete negru, de terminat usa, totemul, ramele la geamuri si altele, am facut destul de multe intr-un timp destul de scurt pentru ca am avut ajutoare, deci multumirile merg catre Adi, Caius, Bebe si Cristi.

Cam atat deocamdata. Va tin la curent! :)

Tags: adi hanas, bebe, hala, paltim, pasmatex, stefan lazar, Studio, timisoara

“Ii bine asa?”

February 22nd, 2010 | 28 Comments | Posted in Aberatii

Ma gandeam sa va povestesc ultima aventura din weekend. A fost ziua lui Stefan, la multi ani, sa ne traiasca, etc! Trebuia sa-i fac un cadou, nu!? Noah, dupa ce m-am hotarat eu (cam tarziu, de-i drept) sa-i dau fotografia asta cadou am avut nevoie de o printarie (care sa scoata pe canvas, intr-o zi de sambata) si cum de obicei cand am de scos printuri (relativ rar), apelez la Alex si ori imi scoate el pe Epsonul lui superb, ori ma ajuta sa scot la Amedesign in Bucuresti, ca asa macar stiu de-o treaba. Ma bag pe Google ca orice internaut care se respecta si caut tipografii prin Timisoara. Dau ‘nspe mii de telefoane, majoritatea numerelor fiind nealocate, “abonatul nu poate fi contactat…”, etc.

Intr-un final dramatic dau si de o printarie deschisa care printeaza pe canvas. Minunat, imi zic! Ma duc cu printul pe stick, curatat, procesat, etc. Ajung acolo, o tipa care parea ca stie ce face ma invita sa iau loc langa ea. In fata ei un CRT obosit de 17″ total necalibrat, fotografia mea la ea pe ecran era alb-negru virata inspre verde si fara contrast, cand fotografia originala e de fapt alb negru virata finut inspre galben. Se comporta asa natural incat am presupus ca stie ce face, n-am mai intrebat-o nimic de profile de culoare si alte treburi din astea “neesentiale”. In fine, ii da print, mergem sa ne uitam… Printul era VERDE cu dungi verticale. Tensiunea imi crestea deja. Ma intreaba “Ii bine asa?”… eu inghit in sec si zic… “E verde… si are dungi!”, dupa care nimeni nu mai zice nimic. Probabil era retorica intrebarea, nu stiu. Dupa ce initial imi facuse un pret, ulterior l-a dublat pentru ca n-a calculat nu stiu ce margini. Am plecat turbat de nervi si am vorbit singur in masina tot drumul.

Cand am ajuns acasa nu stiam ce dracu’ sa fac cu el, ca era odios de verde, asa ca am intrat pe net (din nou) ca orice internaut care se respecta si am cautat metode de ingalbenire a canvasului. Toata lumea scria ca cel mai simplu e sa folosesti cafea, asa ca am facut o cafea de puteai sa bati cuie in ea si m-am pus sa vopsesc panza, peste cafea am pus si galbenus de ou ca sa prinda un pic de luciu, l-am frecat pe alocuri cu un burete sa aiba un look interesant iar dupa toate astea aveam nevoie si de un cadru de lemn pe care s-o intind, asa ca am tras o fuga pana la Praktiker si am cumparat un lemn de 2,50m pe care urma sa intind cei 60×40 de cm de panza. Dupa ce mi-am facut planul si am inceput sa tai lemnele, totul parea sa fie sub control, dar trei ore mai tarziu am rupt o bucata esentiala din lemn, m-am enervat si l-am aruncat. Noroc cu fratii mai mari, altfel ma tampeam de cap. Dupa ce l-a facut frate-meu (cum trebuia), seara am capsat panza de lemn si i-am facut o poza. Ha!