De ceva vreme ma tot manca sa incerc sa filmez, e o provocare pentru mine.  Fotografia e frumoasa, are putere de evocare, dar din multe puncte de vedere ne limiteaza, ii lipseste complexitatea de care avem parte in cinematografie. Am incercat pentru prima data acum cateva zile sa filmez si inainte sa incep aveam o “imagine” in cap care rula la fel de fiecare data cand ma gandeam la cum o sa evolueze.

Am inceput foarte static, prin a filma o serie de portrete, mai mult sau mai putin in miscare. Abia mai spre final am animat un pic atmosfera si am creat senzatia de dinamica. In timp ce montam clipurile scurte in Premiere Pro, ma gandeam la cum puteam sa fac lucrurile diferit, sa fie focale diferite, incadrari diferite, unghiuri diferite, compozitii inedite, etc. Intr-un fel m-am limitat la “partea fotografica” a filmatului, probabil din obisnuinta.

Clipul nu are un concept sau o tema anume. Am vrut sa filmez ca sa vad cum simt camera, cum ma simt eu cand filmez, daca e pentru mine, etc. Trebuie sa recunosc ca e extraordinar sa filmezi si ca abia astept sa filmez ceva mai elaborat, ceva bine pus la punct, ceva cu un “story board” in spate.

Am invatat niste lucruri din filmarea asta si sper sa invat la fel de multe si din urmatoarele.

Multumirile merg catre Carmen pentru rabdare si incredere, catre Miru pentru aparat si suturi in fund si nu in ultimul rand catre Marius pentru ca mi-a dat voie sa-l stresez pe Skype cu intrebari stupide despre Premiere Pro.