Ziceam ieri ca am tras o fuga pana la padure cu Carmen sa facem rapid niste poze in zapada. Ce-mi place foarte tare cand trag in zapada e efectul de bounce, baia de lumina pe care o creeaza zapada, totul e curat, egal, soft. Am tras putin, (cam 30 de minute ca era frig), dar sunt multumit de rezultat.
Nu, n-am uitat ca asta e si blog foto, doar ca acum am altele pe cap si in plus de asta tin sa recunosc cu mana pe inima ca procrastinez cu nerusinare. Noah, toate bune si frumoase, am mai prelucrat un cadru cu Carmen de la sedinta de acomodare unde s-a descurcat mai bine decat ne asteptam oricare dintre noi. Poate ca ar fi cazul sa incep sa ma gandesc la un concept serios pentru urmatorul shooting cu ea.
Am rezolvat “mica” problema cu domeniul intr-un final dramatic, abia dupa ce m-am luptat putin cu aia de la Romarg, dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum…
De ceva vreme ma tot manca sa incerc sa filmez, e o provocare pentru mine. Fotografia e frumoasa, are putere de evocare, dar din multe puncte de vedere ne limiteaza, ii lipseste complexitatea de care avem parte in cinematografie. Am incercat pentru prima data acum cateva zile sa filmez si inainte sa incep aveam o “imagine” in cap care rula la fel de fiecare data cand ma gandeam la cum o sa evolueze.
Am inceput foarte static, prin a filma o serie de portrete, mai mult sau mai putin in miscare. Abia mai spre final am animat un pic atmosfera si am creat senzatia de dinamica. In timp ce montam clipurile scurte in Premiere Pro, ma gandeam la cum puteam sa fac lucrurile diferit, sa fie focale diferite, incadrari diferite, unghiuri diferite, compozitii inedite, etc. Intr-un fel m-am limitat la “partea fotografica” a filmatului, probabil din obisnuinta.
Clipul nu are un concept sau o tema anume. Am vrut sa filmez ca sa vad cum simt camera, cum ma simt eu cand filmez, daca e pentru mine, etc. Trebuie sa recunosc ca e extraordinar sa filmezi si ca abia astept sa filmez ceva mai elaborat, ceva bine pus la punct, ceva cu un “story board” in spate.
Am invatat niste lucruri din filmarea asta si sper sa invat la fel de multe si din urmatoarele.
Multumirile merg catre Carmen pentru rabdare si incredere, catre Miru pentru aparat si suturi in fund si nu in ultimul rand catre Marius pentru ca mi-a dat voie sa-l stresez pe Skype cu intrebari stupide despre Premiere Pro.